Motto: "Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna! ... " (Nichita Stanescu)
.
te trezesti din nou, mai obosit parca decat te-ai culcat... aceleasi cateva lucruri facute in graba, pe jumatate adormit, pe jumatate fara vlaga... alergi in stanga si-n dreapta, iesi in fuga pe usa, cobori scara cu pasi repezi... 23 de trepte, ai invatat deja...
.
autobuzul pleaca din statie si ramai cu o injuratura inghetata aiurea pe buze, privind in gol... in fine, te inghesui in urmatorul, impreuna cu altii oameni grabiti ca si tine, cu figurile lor gri si frunti incruntate... iti privesti ceasul de la mana... iar ceasul parca urla la tine, ai vrea sa il faci sa taca, dar el parca rade de tine si isi vede mai departe de numarat... fiecare secunda iti cade parca pe creier, apasat, tot mai apasat...
.
ajuns la serviciu intri repede in rutina, nici nu apuci sa schimbi doua vorbe cu colegul de birou... pauza de masa ti-o petreci lucrand... afara, soarele a inceput sa mangaie, poate, firele de iarba... un caine se joaca de unul singur printre niste tufe inflorite... doi indragostiti trec tinandu-se de mana, agale, spre nicaieri... poate isi soptesc iubirile, poate au invatat sa opreasca lumea in loc... dar nu ai de unde sa stii asta... pentru ca ai de terminat un proiect important...
.
nici nu te mai miri ca iar te-a prins ora 7 muncind... te-ai obisnuit sa-ti petreci ziua acolo... si oricum, ce-ai face daca ai pleca? prietenii tai s-au obisnuit si ei sa-i tot amani... le promiti de cateva luni ca veti iesi impreuna... dar mereu a aparut ceva "in ultimul moment"... or sa te inteleaga si astazi... oare nu o fac mereu?
.
aproape s-a inserat... esti obosit dar, cel putin, ti-ai terminat treaba, ai aranjat ultimele dosare, ti-ai salutat din priviri colegii care, ca si tine, au ramas pana tarziu... si alergi pe strazi, in cautarea unui loc linistit, care parca ca nu mai exista... acelasi autobuz in care nimeni nu mai zambeste, aceiasi oameni fara chip, cu priviri goale, cu tample ninse de griji... un gand cuminte iti infloreste timid pe frunte, un altul te rupe din nou visarii: "maine trebuie sa ajung la sedinta"... si soneria telefonului mobil... este unul din prietenii tai... raspunzi absent cu un zambet amar pe buze... iar n-ai ajuns la intalnire...
.
noaptea incerci sa iti asezi visurile in ordine, sa alegi unul care odata te facea sa zambesti... pe noptiera ceasul urla nestingherit la tine, strigand fiecare secunda... renunti la vis, e si maine o zi, iti promiti iarasi... si te incurajezi, desi nu mai crezi nici tu ca te mai poti opri din cursa asta... e si maine o zi...
clipele trec şi se pierd, altele vin, apoi se duc şi ele în zări nu prea senine... şi încercam să le prindem mereu în plase cu ochiuri prea mari, învăţam mereu să acceptăm risipirea lor... e mai uşor decât să ţesem o plasă cu ochiuri mai mici...
.
zilele lasă din ce în ce mai puţine urme frumoase pe inimile noastre, în gânduri... suntem păpuşi automate, programate să zâmbim la comandă deşi nu mai înţelegem de mult timp glumele... gesturile noastre nu ne mai reprezintă, au un tipar stabilit de alţii, sunt o modă, un trend... ideile nu ne mai aparţin şi nici măcar nu ne dăm seama că ne sunt atât de străine... plângem doar pentru că avem nevoie de lucruri care să conteze, din ce în ce mai puţine în fiecare zi... neglijăm prietenii, iubim cu stângăcie şi uităm prea lesne să fim noi înşine...
.
trec luni şi ani peste tâmplele noastre... obosim deja să ne urmăm visele... deja am devenit altcineva şi ne e şi un pic lene să mai descoperim cine eram de fapt... suntem experţi în a găsi motive pentru toate eşecurile şi nerealizarile... aripile de înger zac aruncate într-un colţ de cameră... lacrimile ne mai amintesc de copilărie şi de sfârşitul oricărei iluzii din vremea când ştiam să ne mai dorim ceva... sufletele ni le-am dat cu împrumut şi am uitat să le cerem înapoi... facem din ce în ce mai multe lucruri fiindcă "se fac" şi nu pentru că ne dorim... de fapt, odată cu sufletul ne-am pierdut şi dorinţele... şi ne mai mirăm din când în când cât suntem de singuri între atâţia "prieteni" necunoscuţi...
.
...şi clipele trec şi se pierd, altele vin şi se duc... încercam mereu să le prindem în plase cu ochiuri prea mari şi nu ne rămân decât regretele şi obişnuinţa de a accepta risipirea lor... oricum e mai uşor decât să ţesem o plasă cu ochiuri mai mici...
azi ma voi transforma intr-un vis alb si ma voi aseza tacut pe genele tale, la marginea celei mai caprui dintre lumi...
.
am sa mi te imaginez cantand melodia ta preferata, am sa-mi imaginez pianul negru oftand sub mangaierea mainilor tale fine... cu ochii inchisi, am sa ascult soaptele tale usoare, am sa le inteleg si am sa tresar pierdut cand imi vei rosti numele... incet...
.
si pentru ca mi-e dor, prea dor de tine, am sa-mi prefac iubirea in nori albi, sa pot sa cobor cu ploaia peste umerii tai, sa te sarut insetat pe buze si pe tample, iar apoi sa ma topesc perfect pe sanii tai si sa renasc in gandurile tale dinspre seara...
.
azi, buna mea, iubeste-ma portocaliu si absurd, printre secunde ce curg in sens invers... iubeste-ma in albul si negrul clapelor, iubeste-ma simplu si complicat... iubeste-ma oricum, azi sunt al tau definitiv...
1. Ma tot gandesc si nu pot intelege oamenii pe care o cearta este in stare sa-i desparta, sa-i trimita pe drumuri diferite, fara cale de intoarcere. Iar apoi spun ca sufera.
Mereu am spus ca daca cineva e atat de important, putem trece peste orice cearta, iertandu-ne unul pe altul.
Iar daca nu putem trece peste, inseamna ca celalalt nu e cu adevarat important, ca nu il iubim suficient... sau ca nu ne iubeste el... si atunci suntem ipocriti spunand ca ne pasa de cealalta persoana. Daca nu suntem in stare sa ne iertam unul pe altul, ce motive mai avem sa suferim? oricum nu era prea mare iubire de vreme ce nu am gasit putina dragoste cand aveam nevoie sa invatam sa iertam, sa trecem peste un simplu fapt.
.
2. Am observat ca iubirile tind sa devina lupte. Lupte intre idei, conceptii, ambitii... cand ele ar trebui sa fie lupte de cucerire...
.
3. Am observat ca, de ceva vreme incoace, iubirile si prieteniile sunt intelese ca asemanari si diferente intre doi oameni... iubirile sunt misterele dintre ei, ceea ce urmeaza a fi descoperit.
.
4. Idee venita de undeva, parca legat de-o vesnicie cu ceea ce am scris deja mai sus... iata:
"Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine nici pentru tine nici pentru amandoi impreuna, nu te iubesc fiindca sangele m-ar indemna sa te iubesc, te iubesc fiindca nu esti a mea, fiindca te afli de partea cealalta, acolo unde ma inviti sa sar si eu nu pot face saltul, fiindca in strafundurile posesiunii nu esti in mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tau, de rasul tau, exista ceasuri cand ma munceste gandul ca tu ma iubesti, ma chinuieste iubirea ta care nu-mi serveste drept pod, caci un pod nu se sustine dintr-o singura parte..." (Julio Cortazar - "Sotron")
.
Ganditi frumos...
